UPDATE Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 2, care permite betonarea mai multor zone verzi și construirea de blocuri de 15 etaje, aprobat de Consiliului General. USR anunță că va merge în instanță – Administratie Locala

UPDATE PUZ-ul a fost adoptat de majoritatea PSD-ALDE din Consiliul General, consiliera USR Ana Ciceală anunțând că îl va ataca în instanță.

Printre zonele unde se propune schimbarea destinației de spațiu verde se numără: fosta bază sportivă a RADET de pe Calea Floreasca, o zonă de la intersecția bd. Barbu Văcărescu cu strada Țițeica, zona unde este construit Clubul Bamboo, zona fostelor pepiniere din Petricani, Insula Tibiscum de pe Lacul Fundeni și o bucată din spațiul vedre de la Arena Națională. Aceste terenuri sunt proprietate privată, majoritatea fiind retrocedate.

De, asemenea, în anumite cartiere de case, de exemplu Andronache, este crescut regimul de înălțime până la 14 etaje. La fel între zona dintre Lacul Fundeni și Lacul Dobroiești. Asta înseamnă că persoanele care au case în aceste zone se pot trezi oricând cu blocuri la fereastră.

Care sunt principalele modificări pentru spațiile verzi

Fosta bază sportivă a RADET aflată în Calea Floreasca și bd. Barbu Văcărescu este transformată din zonă verde (V 3b) în zonă CB 3.1 care înseamnă ”subzona polilor urbani principali care grupează funcțiuni complexe”. Potrivit regulamentului, în această zonă indicatorii urbanistici permiși sunt POT (Procent de Ocupare a Terenului) 70% și CUT (Coeficient de Utilizare al Terenului) 4 și înălțimea maximă nelimitată. Baza sportivă are aproape 39.000 de metri pătrați și se află pe Calea Floreasca 240. A fost retrocedată în 2004.

Potrivit reglementărilor anterioare, în Planul Urbanistic General, baza sportivă figurează cu indicativul verde, iar indicatorii urbanistici aferenți sunt POT 30%, CUT – 0,35 iar înălțimea maximă este de două etaje.

Lângă, un teren de aproape 1 ha, aflat la intersecția bd. Barbu Văcărescu cu strada Țițeica este transformat în zonă M2 . Indicatorii urbanistici permiși în această zonă sunt POT 70%, CUT 3,5, iar înălțimea maximă – 45 m.

Regulamentul actual – Planul Urbanistic General

Regulamentul propus de Planul Urbanistic Coordonator Sector 2

Imagine din satelit – Google Maps

Pe malul Lacului Tei, zona cu Clubul Bamboo este trecută din încadrarea V3b și V4 în zonă M2, și se ia chiar o parte din luciul apei, unde este pontonul clubului. În Planul Urbanistic General zona figurează cu încadrarea V3b, spațiu verde.

Pe peninsula din mijlocul lacului, care în Planul Urbanistic General Figurează ca V3a, adică spațiu verde, în Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 2 apare o fâșie trecută în zona M3, cu următorii indicatori urbanistici: POT 60%, CUT 2,5, înălțimea maximă – 25 m.

În total, sunt afectate circa 2,5 ha de spații verzi, incluzând luciul de apă, pe care este pontonul.

Regulamentul actual – Planul Urbanistic General

Regulamentul propus de Planul Urbanistic Coordonator Sector 2

Imagine din satelit – Google Maps

Un teren de 8,5 ha de la intersecția Șoseaua Petricani cu A3, care figurează acum ca spațiu verde, este transformat de PUZ Coordonator Sector 2 în zonă M2 – subzona zonelor mixte cu clădiri cu înălțime mare si foarte mare M2, POT 70%, CUT 3,5, înălțimea maximă – 45m.

Tot aici, un alt teren de circa 2,7 ha are destinația schimbată din spațiu verde în M2.

Regulamentul actual – Planul Urbanistic General

Regulamentul propus de Planul Urbanistic Coordonator Sector 2

Imagine din satelit – Google Maps

Un pic mai sus, spre Șoseaua Andronache, la intersecția zona Valea Saulei – CF Cta, un teren de circa 2,7 ha este transformat din spațiu verde (V3b) în M2 (POT 70%, CUT 3,5, înălțimea maximă – 45m).

Tot aici, fosta intreprindere Piscicolă Valea Saulei, un teren de 2,8 ha, este transformată din zonă verde în M2 (POT 70%, CUT 3,5, înălțimea maximă – 45m).

Regulamentul actual – Planul Urbanistic General

Regulamentul propus de Planul Urbanistic Coordonator Sector 2

Pe zona cuprinsă între strada Gherghiței și Lacul Plumbuita, unde se află și sediul Supercom, o suprafață de circa 8,4 ha de teren acum încadrată ca spațiu verde (V3b – spații verzi – complexe si baze sportive”), este propusă a fi încadrată în zona M2, subzona zonelor mixte cu clădiri cu înălțime mare si foarte mare (POT 70%, CUT 3,5 Hmax – 45m). O parte din terenul care capătă funcțiunea M 2 aparține Supercom.

Regulamentul actual – Planul Urbanistic General

Regulamentul propus de Planul Urbanistic Coordonator Sector 2

Imagine din satelit – Google Maps

Pe Insula Tibiscum, pe Lacul Fundeni, pe o suprafață de 0,9 ha se propune schimbarea funcțiunii urbanistice din zonă verde (V) în zonă M2 (POT 70%, CUT 3,5, înălțimea maximă – 45m).

Regulamentul actual – Planul Urbanistic General

Regulamentul propus de Planul Urbanistic Coordonator Sector 2

Imagine din satelit – Google Maps

Pe strada Arhitect Harjeu lângă Parcul National „Lia Manoliu”, pe o suprafață de 0,9 ha, se schimbă încadrarea din spații verzi publice – parc în zonă unde se pot construi locuințe. Din imaginile din satelit rezultă că deja pe acea fâșie de teren s-au construit niște case. Cum a fost posibilă autorizarea unor construcții pe spațiu verde, cine le-a autorizat, doar instituțiile abilitate pot lămuri.

Regulamentul actual – Planul Urbanistic General

Regulamentul propus de Planul Urbanistic Coordonator Sector 2

Imagine din satelit – Google Maps

Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 2 este realizat de biroul de arhitectură Urbe 2000.

Potrivit art.71 din OUG 195/2005 republicata privind protecția mediului:

  • (1) Schimbarea destinaţiei terenurilor amenajate ca spaţii verzi şi/sau prevăzute ca atare în documentaţiile de urbanism, reducerea suprafeţelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora.
  • (2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută.
Potrivit Legii 135/2014, spațiile verzi proprietate privată, care în cartea funciară figurează în categoria curți-construcții, nu vor putea fi inventariate sau declarate ca spații verzi fără ca terenurile respective să fie expropriate.

Totuși, în cazurile în care s-a ajuns în instanță, în majoritatea situațiilor judecătorii au decis că spațiile verzi trebuie protejate indiferent de regimul de proprietate.



Sursa: hotnews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *