Urs îndepărtat din două zone ale municipiului Miercurea Ciuc,inclusiv din curtea unui liceu – Esential

Jandarmii harghiteni au îndepărtat, sâmbătă seara, un urs de mici dimensiuni care a fost prezent în două zone ale municipiului Miercurea Ciuc, inclusiv în curtea unui liceu, unde a fost prezent şi în noaptea precedentă, locuitorii fiind avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT, potrivit Agerpres.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Harghita, un bărbat a sunat la număr de urgenţă 112 şi a anunţat că ar fi observat un urs în apropierea unei antene radio, situată pe strada Iancu de Hunedoara din Miercurea Ciuc.

La faţa locului a fost trimis imediat un echipaj de jandarmerie, care a constatat că în zonă este prezent un urs de mici dimensiuni. Acesta a fost îndepărtat înspre pădurea de pe Dealul Şumuleul Mic, de la marginea municipiului.

Jandarmii au rămas pentru o perioadă în patrulare, pentru a se asigura că animalul nu revine şi au verificat zona imediat apropiată, iar la aproximativ 30 de minute ursul a fost găsit în curtea Colegiului “Márton Áron”, acolo unde a fost văzut şi în noaptea de vineri spre sâmbătă.

Ursul a fost din nou îndepărtat înspre pădure, iar jandarmii au rămas în patrulare.

Locuitorii municipiului Miercurea Ciuc au fost avertizaţi despre pericol printr-un mesaj RO-ALERT trimis de ISU Harghita.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Harghita face un apel către cetăţeni ca atunci când primesc un mesaj RO-ALERT să nu vină în zona în care este semnalată prezenţa urşilor, pentru a nu se pune în pericol şi pentru a nu îngreuna intervenţia de îndepărtare.

“Pe această cale, facem încă o dată un apel la cetăţeni să înţeleagă că menirea mesajelor Ro-Alert nu este aceea de a-i face să vină într-un număr cât mai mare la locul unde este semnalată prezenţa urşilor, pentru că astfel îşi pot pune viaţa în pericol, dar şi îngreunează intervenţia instituţiilor abilitate să soluţioneze astfel de situaţii. E recomandat să stea în casă, în general să se adăpostească şi să respecte recomandările din mesajul Ro-Alert”, se arată în informarea IJJ Harghita.

Jandarmii harghiteni le recomandă oamenilor ca, de fiecare dată când sunt martori ai unor astfel de situaţii, să sune la 112, să nu încerce să intervină, să nu hrănească animalele sălbatice, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere şi să nu se apropie de urşi pentru a-i filma sau fotografia.



Sursa: hotnews.ro