„Oamenii s-au temut foarte tare”: Cum a evitat Italia un al doilea val al pandemiei – Coronavirus

Primul val al pandemiei a fost atât de devastator în Italia încât șase luni mai târziu mulți italieni încă urmează protocoalele sanitare în timp ce alte țări europene, care au avut o abordare mai relaxată privind regulile de igienă, se confruntă acum cu un al doilea val al infecțiilor, scrie Insider.

Numărul de noi infecții crește în toată Europa dar în Italia numărul de cazuri raportate zilnic s-a menținut în medie la sub 1.500 în timp ce Franța a înregistrat o medie de 10.400 de noi contagieri în fiecare zi, Spania 10.500 și Regatul Unit 3.700 de noi cazuri de COVID-19.

Italia nu se confruntă cu un al doilea val precum Spania sau Franța deoarece oamenii au continuat să respecte distanțarea fizică, spălatul pe mâini și purtatul măștii, notează Wall Stret Journal.

Primul val al pandemiei a cauzat peste 250.000 de infecții în țara condusă de premierul Giuseppe Conte, numărul de cazuri raportate zilnic ajungând la 6.000 în perioada de vârf a pandemiei înregistrată în luna martie, potrivit The Guardian.

Armata italiană a fost nevoită să transporte cadavrele persoanelor decedate din cauza COVID-19 din Bergamo, un oraș din Lombardia – epicentrul pandemiei în Italia, în alte provincii după ce morgile locale nu mai făceau față fatalităților înregistrate zilnic.

Tot în Bergamo secțiile de terapie intensivă s-au confruntat cu valuri atât de mari de pacienți încât la un moment a fost nevoie de aducerea de oxigen printr-o conductă specială pentru cei 92 de pacienți ventilați mecanic.

Enrica Grazioli, o rezidentă din Milano, a declarat pentru The Journal că, în pofida dragostei sale pentru mese festive, nu a invitat nicio persoană la ea acasă de la izbucnirea pandemiei. Aceasta a afirmat că poate exagerează dar „am avut o tragedie națională de proporții epice și nu uiți repede ceva de genul ăsta”.

Măști, teste și teamă

În Italia purtarea măștilor de protecție a rămas obligatorie în interiorul spațiilor publice, pe mijloacele de transport în comun și în locurile aglomerate.

Un sondaj realizat de Imperial College din Londra și YouGov a găsit că 85% din italieni afirmă că încă poartă măști în spații publice, cel mai mare procent din Europa exceptând Spania.

Andrea Crisanti, o profesoară de parazitologie moleculară de la Universitatea Padova, a declarat pentru The Telegraph că un factor important în ținerea sub control a coronavirusului a fost faptul că Italia a menținut perioada de carantină la 14 zile în timp ce alte țări europene au scăzut-o la 10 sau 7 zile.

Urmărirea contactelor a fost un alt factor important.

„De fiecare dată când avem un caz pozitiv, chiar și asimptomatic, testăm pe toată lumea care face parte din familia acestuia și diversele rețele sociale și de la locul de muncă. Toate focarele sunt gestionate în acest fel acum”, a declarat Crisanti.

De asemenea Italia nu a pus foarte mare accent pe redeschiderea sectorului turistic și a închis din nou în august cluburile de noapte și terasele unde se poate dansa, spre deosebire de Spania care a relaxat restricțiile pentru petrecerile stradale și cluburi.

Iar autoritățile italiene au muncit din greu. Peste două treimi din italienii diagnosticați cu COVID-19 au fost depistați prin testări screening și urmărirea contactelor, nu fiindcă au prezentat simptome, potrivit Agenției Naționale de Sănătate din Italia.

Însă italienii nu se consideră în siguranță față de un al doilea val. Există îngrijorări că școlile, care s-au redeschis în 14 septembrie, ar putea oferi virusului șansa să se răspândească din nou.

După cum a declarat pentru Wall Street Journal profesoara de psihologie Guendalina Graffigna de la Universitatea Catolică din Milano:

„Oamenii s-au temut foarte tare în martie și aprilie iar acest lucru a avut un efect asupra comportamentului pe termen scurt dar nu este clar cât de mult va dura. Suntem o țară mediteraneană și adesea acționăm mai degrabă din emoție mai mult decât alte țări”.

Citește și:



Sursa: hotnews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *