Soțul șefei DIICOT a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupție – Esential

Dan Hosu, soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu, a fost condamnat joi la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul de corupție în care este judecat. Decizia a fost pronunțată de Tribunalul București și nu este definitivă.

Conform minutei instanței, magistrații au dispus în cazul lui Dan Hosu 2,6 luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic și 1,6 luni pentru infracțiunea de instigare la folosire în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unei persoane neautorizate la asemenea informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite. El a fost achitat pentru infracțiunile de trafic de influență și de dare de mită.

Instanța a dispus contopirea pedepselor principale, urmând ca în final să execute 3 ani de închisoare cu suspendare.

Angela Toncescu și Ion Sorin Tatu, judecați în același dosar, au fost achitați, în timp ce Cătălin Marian Cataramă a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare.

Decizia Tribunalului București nu este definitivă.

Întrebat din nou, miercuri, în conferința de presă, dacă o va revoca pe Giorgiana Hosu în cazul unei decizii de condamnare a soțului acesteia, Iohannis a spus că “dacă apare o condamnare cu siguranță nu va rămâne fără urmări”, aceasta fiind “self evident”.

Iohannis a fost întrebat și în conferința de presă din 2 septembrie dacă consideră că șefa DIICOT ar trebui să demisioneze sau dacă îi va cere demisia în condițiile în care soțul său este inculpat într-un dosar de corupție. Atunci, el a aruncat în curtea Consiliului Superior al Magistraturii responsabilitatea unei decizii, susținând că CSM este cel care trebuie să dea un răspuns autorizat.

Acuzațiile procurorilor DNA în dosarul de corupție în care e vizat Dan Hosu

În februarie 2017, DNA l-au trimis în judecată, sub control judiciar, pe Dan Hosu, fost șef al Serviciului de combatere a traficului de migranți din cadrul Direcției de Combatere a Crimei Organizate (DCCO) din Poliția Română, la data faptelor administrator al unei firme, pentru fapte de corupție. Dan Hosu este soțul șefei DIICOT, Giorgiana Hosu.

În același dosar, DNA i-a mai trimis în judecată, sub control judiciar, pe:

  • Ion Sorin Tatu, la data faptelor administrator de fapt al unei societăți comerciale, pentru trafic de influență
  • Cătălin Marian Cataramă, comisar șef de poliție, șef al Serviciului de combatere a traficului cu migranți din cadrul IGPR, pentru acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, fals informatic, în formă continuată, folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite, în formă continuată, și luare de mită
  • Angela Toncescu, la data faptelor membru în Consiliul de Administrație al S.C Carpatica Asig S.A. Sibiu, pentru 3 infracțiuni de cumpărare de influență.

Potrivit DNA, în perioada martie 2015 – martie 2016, Angela Toncescu, atunci membru în Consiliul de Administraţie al SC Carpatica Asig SA, a acţionat în mod sistematic, direct sau prin intermediul unor terţe persoane aflate în cercul său relaţional, în vederea influenţării deciziilor de la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) în favoarea intereselor sale personale şi ale societăţii de asigurări.

“Demersurile acesteia au fost realizate atât pentru obţinerea avizului necesar numirii sale în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al Carpatica Asig SA, cât şi pentru ca ASF să nu adopte unele decizii nefavorabile societăţii de asigurări SC Carpatica Asig SA”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Procurorii îi acuză pe Sorin Tatu, Dan Hosu şi Adrian Gurzău că au favorizat sau au susţinut interesele Angelei Toncescu. Aceştia ar fi pretins şi primit indemnizaţii lunare de la SC Carpatica Asig SA, în schimbul influenţei asupra unor persoane din conducerea ASF. “Primirea banilor era mascată prin încheierea, cu societăţile administrate de inculpaţi sau interpuşi ai acestora, a unor contracte păguboase pentru societatea de asigurări, valoarea acestora ajungând în unele cazuri până la 480.000 de euro fără TVA”, spun procurorii.

Acţiunile celor trei au vizat influenţarea voturilor exprimate în şedinţele Consiliului ASF, astfel încât: să fie demarată procedura de avizare a Angelei Toncescu şi a lui Liviu Andrei Stoicescu în funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al societăţii Carpatica Asig, respectiv în funcţia de director general al firmei, în condiţiile în care aceştia nu îndeplineau condiţiile legale pentru ocuparea funcţiilor respective; să fie adoptate decizii favorabile atât societăţii Carpatica Asig, cât şi persoanelor din conducerea acesteia (de exemplu, să fie menţinută, în mod artificial, măsura de redresare pe bază de plan a societăţii, în contextul în care aceasta, încă din luna iulie 2015, avea o situaţie financiară care impunea închiderea procedurii de redresare financiară, retragerea autorizării de funcţionare şi constatarea stării de insolvenţă urmare a necapitalizării acesteia cu o sumă de circa 100 milioane de euro), a mai arătat DNA în rechizitoriu.

Procurorii îl mai acuză pe Dan Hosu că, în 3 august 2016, prevalându-se de ascendentul moral pe care-l avea asupra lui Cătălin Cataramă, ca fost şef al Serviciului de combatere a traficului cu migranţi, l-a instigat pe acesta să acceseze sistemul informatic administrat de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor si Administrarea Bazelor de Date şi să-i furnizeze datele de identificare ale unor persoane decedate.

“În baza acestor informaţii, inculpatul Hosu Dan a urmărit să încheie mai multe înţelegeri patrimoniale cu urmaşii persoanelor decedate, cu scopul obţinerii unui procent semnificativ, pentru sine, din sumele ce urmau a fi acordate de către societăţile de asigurări responsabile civilmente”, susţin procurorii.



Sursa: hotnews.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *